31 de Afirmații Pozitive cu Vibrații Înalte pentru sfârșitul de an

Salutare, 

Aceste 31 de afirmații pozitive originale au vibrații înalte și se adresează celor determinați ca în noul an să le meargă mai bine decât până acum. 

De ce 31? 
Zilele lunii decembrie. 

Champagne bottle fireworks on black background



Nu știu dacă ai ajuns aici de pe YouTube, în cazul în care ai aterizat din altă parte, te informez că am înregistrat un material cu aceste afirmații pozitive pentru sfârșitul de an și le-am publicat pe YouTube (vezi mai jos), SoundCloud, Instagram și TikTok. Bine, sunt și pe Facebook și Twitter. LinkedIn... 
Practic, sunt peste tot. 

În material, am lăsat o pauză după fiecare fiecare afirmație pozitivă, ca să ai timp să reflectezi asupra lor și să le repeți cu voce tare, dacă ești în intimitate. Făcând așa, întărești puterea magică a afirmațiilor pozitive și grăbești miracolele făcute de ele.

Dacă nu poți repeta cu voce tare, și-n gând e bine.

Citește aceste afirmații pozitive cu vibrații înalte sau ascultă-le cu mintea deschisă și pune sentiment în repetarea lor.

La sfârșit, inspiră și respiră cu mine de patru ori. Îți vei lua munți de durere de pe umeri. 

1.      Uite că și acest an încercat a ajuns la sfârșit.

2.      Mă pregătesc să intru în anul nou cu sufletul curat, exact așa cum m-am născut.

3.      Salut acest sezon de sărbători ca un sezon de reflecție, indulgență și iubire.

4.      Mă odihnesc acum, ca să încep anul nou plin de energie.

5.      Sunt recunoscător pentru tot ce am primit în anul ce trece și mulțumesc pentru câte sunt în drum spre mine în anul ce vine.

6.      Sunt recunoscător pentru toate necazurile pe care le-am avut. Datorită acestora am devenit mai puternic.

7.      Știu că suferința mi-a fost dată ca să prețuiesc bucuria.

8.      Singurătatea m-a învățat să iubesc și să prețuiesc compania mea, pacea și independența.

9.      Așa cum trece anul, trec și supărările.

10.  Sunt patronul gândurilor mele.

11.  Decid acum să uit toate neplăcerile pe care le-am avut.

12.  Îi iert pe cei ce mi-au greșit.

13.  Mă iert pentru erorile făcute, căci am învățat din ele și știu că nu le mai repet.

14.  Universul este de partea celor care se căiesc.

15.  Șterg cu buretele suferințele emoționale.

16.  Regretele, rușinea și vina sunt sentimentele omului bun, dar sunt gata să mă lepăd de ele.

17.  Privesc înapoi cu recunoștință, mă uit înainte cu entuziasm și prețuiesc acest moment în care mă iubesc și mă accept în totalitate.

18.  Știu exact ce trebuie să fac și să evit în anul ce vine.

19.  Numai eu definesc ce înseamnă succesul pentru mine.

20.  În noul an, iau cu mine doar lecțiile bune ce am învățat în anul vechi.  

21.  În anul ce vine ascult de sfaturile utile ale celor care au reușit înaintea mea.

22.  Țin aproape oamenii pozitivi și mă îndepărtez de cei răi.

23.  Uit lipsurile și primesc cu brațele deschise belșugul ce vine.

24.  Simt că anul nou este primul an din restul vieții mele îndestulate.

25.  Sunt un magnet doar pentru lucruri și persoane minunate.

26.  Las în urmă suferințele, vrăjmășia și ghinionul.  

27.  Ies din robia gândirii negative.

28.  Sunt schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

29.  Sunt sănătatea, fericirea și mulțumirea în persoană.

30.  Sunt unic pe lume și unicitatea mea mă face special.

31.  Aștept cu nerăbdare trecerea dintre ani. Este momentul meu să strălucesc.

Inspiră și expiră de 4 ori folosind metoda „Box Breathing” pe care am descris-o-n cărțile mele.


Box breathing (în engleză, în română ar fi „respirația în formă de cutie”) este un exercițiu de respirație, care te eliberează de greutăți ce porți pe umeri și de dureri ce ai în suflet.
În plus, creierul are nevoie de oxigen și te vei simți mult mai bine după ce faci asta de patru ori la rând.

  • inspiră adânc oxigen/aer vreme de 4 secunde și ține-l în tine 4 secunde
  • expiră profund vreme de 4 secunde și așteaptă 4 secunde înainte de a inspira
Adică (4+4+4+4) x4 = 64 de secunde în total (1 minut și 4 secunde) 

Ai grijă să nu amețești.
  • Inspir pace și expir conflicte.
  • Inspir iubire și expir ostilitate.
  • Inspir sănătate și expir suferință.
  • Inspir prosperitate și expir lipsuri. 


Mulțumesc pentru atenție și îți doresc din inimă un nou an plin de reușite, fericire și sănătate. Dacă ai nevoie de inspirație și motivație zilnică, te invit să citești noile mele cărți de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală scrise din iubire și adâncă prețuire față de tine.

În cazul în care vrei să citești aceste afirmații pozitive, le găsești pe blogul meu apăsând pe linkul din descriere.

La mulți ani glorioși! 

Aceste afirmații pozitive te vor înlesni trecerea dintre ani. 

🕮🎁

Cărțile mele se găsesc peste tot online, în ambele formate: electronic și de hârtie. 
Le poți avea GRATUIT dacă dorești să le recenzezi
Contactează-mă prin formularul de contact. Pe rețelele de socializare intru rar. 

💞💛💙

Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive. 

💯Legea recompensei

Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală
Dar nu numai. ☺️

Credit fotografii: Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree


Disclaimer 
O parte dintre linkurile de pe blog sunt linkuri de afiliat. 
Asta înseamnă că eu câștig un procent din eventualele vânzări generate de aceste linkuri și bannere. 
Pentru detaliile complete, apasă aici.
Cristina Gherghel

I am a writer. I am that. I am.

Trimiteți un comentariu

Într-o lume negativă și agresivă, te-ncurajez să-ți exprimi părerile omenoase.

Mai nouă Mai veche