Afirmații pozitive combinate și motivație zilnică


Am publicat un alt material cu afirmații pozitive deosebit de puternice și motivație zilnică pentru succes, reușite, încredere în sine, iubire de sine, autostimă (stimă de sine), prosperitate, 
Este al III-lea material cu afirmații pozitive originale (adică concepute și scrise de mine). 
Dacă ești un om creativ (mai cu seamă scriitor, autor, poet), te invit să le cauți pe canalul meu. 
Te asigur că vei avea multe beneficii ascultându-le zilnic. 
Și dacă le repeți cu voce tare punând suflet în ele, te vei simți motivat și de neînvins. 

Eu cred în tine! 

Aceste afirmații pozitive sunt diferite de celelalte pe care le-ai ascultat sau citit de la alți autori sau de la mine.

„Eu sunt” sunt afirmațiile pozitive cele mai căutate, căci se crede că acestea sunt mult mai eficiente decât altele.

Sunt de acord, căci ascult și repet zilnic (mai cu seamă când încredere în mine scade sau am de făcut lucruri noi, deci de învățat) astfel de afirmații pozitive.

Însă de ce avem noi nevoie de afirmații pozitive „eu sunt”?! 

Deoarece avem puțină (ori deloc) autostimă, iubire și încredere în sine. Și asta, poate, pentru că cei din jurul nostru, persoane dragi sau apropiate (poate părinți, colegi, prieteni, alți membri ai familiei etc.) ne-au descurajat, desființat autostima (stima de sine), încrederea în sine și în capacitățile proprii puțin câte puțin, până când am ajuns să nu mai facem nimic ca să ne depășim condiția. Nu mai visăm, nu ne mai asumăm riscuri, că ce folos? Oricum nu putem. Destinul este deja scris, nu ne putem împotrivi.

Eu (la fel ca mulți alții) afirm că avem un cuvânt de spus în fața destinului. 
Destinul nu e scris în piatră. Și chiar dacă ar fi, pietrele nu sunt indestructibile. Apa erodă pietrele. Vântul și timpul șterg inscripții de pe pietre. 

Este destinul scris în cartea vieții? 
Așa se spune și așa credem, însă, Creatorul nostru ne-a dat „mână liberă”. Adică, ne-a dat, ne dă și ne invită să ne ocupăm singuri de destinul nostru. 
Și ce este mai ușor decât să ascultăm, citim și rostim cu voce tare decât afirmațiile pozitive? 
Iar dacă acestea sunt combinate – Eu Sunt + Tu Ești – ai tras lozul cel mare. 
Ce noroc să joci la masă cu destinul! 
Ce decizie minunată! 
Fii mândru de tine. 

Mai multe despre afirmații pozitive, gândire pozitivă, legea atracției, vizualizare, manifestare, împlinirea dorințelor etc. în noile mele cărți de auto-ajutor și dezvoltare personală. 

💡Ce Ești Azi, ai Decis Ieri – 
⚕️Afirmații Pozitive pentru Suflete Sensibile – Puterea Subconștientului 
🌟Încurajări și Motivație pentru Scriitori și Autori 
💡Afantazia – Fără Puteri Supranaturale

Comentatorii pozitivi au multe șanse să le citească gratis. 

Mult succes! 



***Disclaimer
O parte dintre linkurile de pe blog sunt linkuri de afiliat. Asta înseamnă că eu câștig un procent din (eventualele) vânzări generate de aceste linkuri și bannere. Pentru detaliile complete, apasă aici.
Cristina Gherghel

I am a writer. I am that. I am.

Trimiteți un comentariu

Într-o lume negativă și agresivă, te-ncurajez să-ți exprimi părerile omenoase.

Mai nouă Mai veche